Interviewing-ul ca sport

      Avand in vedere faptul ca momentan am un job care ma incanta din toate punctele de vedere, nu simt nevoia sa caut altceva in viitorul apropiat. Dar, avand in vedere faptul ca sunt adepta conceptului "nu rata nici o ocazie", de cate ori am fost chemata la un interviu pentru un post cat de cat interesant , m-am prezentat . Am simtit nevoia sa subliniez "post interesant" pentru ca am primit invitatii la interviu pentru : videochat, lupte in miere , tinichigiu auto, electrician- ceea ce demonstreaza ca bugetul alocat departamentului de resurse umane nu e intotdeauna intrebuintat cu folos.
     Pe langa asta, mi se pare mult mai placuta experienta unui interviu atunci cand nu esti presat de nevoia unui job si discutia decurge in asa fel ,incat apuci sa iti studiezi interlocutorii.
     Saptamana aceasta am avut ocazia sa iau parte la doua interviuri de acest gen, si, cum sunt victima preferata a lui Murphy, la unul dintre ele m-am trezit cu doua doamne foarte finute si educate, alunecand discret privirea catre decolteul meu : nasturele de sus de la camasa era deschis. Norocul meu face ca am fost palita de ghinion de atatea ori de-a lungul timpului incat, in situatii penibile, reusesc destul de repede sa imi iau mina de " just smile and wave, smile and wave" , asa ca, fara sa ma agit, m-am indreptat de spate, mi-am inchis nasturele si am continuat discutia ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
    Ceea ce ma frapeaza la genul acesta de interviuri este faptul ca , atunci cand vor sa le demonstrezi skill-urile necesare pentru postul scos la concurs, fara exceptie , partenerii de discutie te vor pune sa simulezi o situatie. In teorie, asta e o idee buna, in practica insa, niciodata situatia nu va fi asemanatoare cu cea de la interviu. Si ca sa intelegeti la ce ma refer, va dau exemplul unui interviu pentru postul de reprezentant vanzari, in care interlocutorul meu mi-a cerut sa ii vand pixul de pe masa. Din experienta pot sa spun ca niciodata un client nu va veni cu un produs si va spune :" vinde-mi chestia asta". Fie l-a luat din raft si l-a adus , ceea ce inseamna ca ii trebuie, indiferent de conditii, dar vrea totusi o negociere cinstita, fie, in cazul vanzarilor prin telefon, asteapta sa il suni tu , sa presupui ca vrea un produs pe care il vinzi, si apoi sa il convingi si pe el ca vrea. Dar absolut niciodata nu va veni sa iti ceara sa ii vinzi un produs de care nu are nevoie.
      Apoi argumentele: "pixul asta e portocaliu/dar eu vreau verde; avem si verzi/dar eu vreau cu mina groasa; avem si cu mina groasa/da dar vreau sistem clic clac"etc. m-au facut intr-un final sa ma enervez si sa intreb " Poate nu doriti sa cumparati un pix. Va intereseaza cumva un creion?". Sa fim seriosi, nu incerc sa vand unui copil de 6 ani care vrea sa imi faca doar in ciuda. Vand unui om care are o anumita nevoie, vrea un anumit produs si iti spune clar de la inceput ce vrea. Oamenii care cumpara de obicei n-au timp sa iti testeze abilitatile de vanzare si sa ceara exact ceea ce nu le oferi tu . They just don't.
      Per total genul asta de experiente sunt foarte utile si uneori foarte amuzante. Utile pentru ca te pregatesc temeinic pentru interviurile viitoare ,pentru ca inveti sa iti controlezi emotiile, pentru ca stii la ce intrebari sa te astepti si cum sa detectezi capcanele pe care ti le intind reprezentantii departamentului de resurse umane. Si amuzante pentru ca , daca il ai mereu pe Murphy cu tine, inveti sa te amuzi pe seama ta si sa treci peste momentele penibile mult mai usor- lucru apreciat de angajatori.